Ești în zodia Capricorn. Uite de ce te iubește toată lumea


Dacă ești născut în zodia Capricorn, trebuie să știi că semnele de pământ, se remarcă întotdeauna cu ușurință, prin organizare, determinare, precizie și disciplină. Nu o să vezi niciodată un Capricorn care să trăiască în haos, fără vreun plan dinainte stabilit, fără idei sau soluții de rezervă.


De ce te iubește toată lumea și mai ales pentru ce calități și trăsături specifice ești foarte apreciat și, uneori, chiar model pentru cei din jurul tău?

Ești econom
Nu te dai în vânt după cumpărături, dacă nu e vorba despre strictul necesar. Eviți investițiile, nu din pesimism sau ghinion, ci doar pentru că știi prea bine de anume îți folosește, dar și care sunt capricii și dorințe de moment. Cumpătarea te caracterizează și nu consideri că este acesta un defect, ci mai degrabă o calitate. Ai momente în care dai banii pe lucruri necesare, care chiar costă, și vrei să stai departe de împrumuturi.
Ești harnic
Nu te ferești de muncă și nici nu împarți responsabilitățile personale celor din jur. Ce trebuie să faci tu, faci întotdeauna, ceea ce depinde de tine, rezolvi cu ușurință, fără să te plângi vreo secundă de prea multe obiective ce trebuie duse la îndeplinire.
Ești un bun ascultător
Întotdeauna ești acolo unde este nevoie de tine, de vorbele tale încurajatoare, de sfatul tău, de sinceritatea și energia ta pozitivă. Ești la fel și în cazul în care cineva își exprimă punctul de vedere sau când primești noi sarcini de lucru. Niciodată nu vorbești peste celălalt, lași să ți se transmită toată informația și abia apoi, dacă este nevoie, pui întrebări lămuritoare. Când ești într-o discuție aprinsă, asculți până la final, timp în care îți formezi în minte răspunsurile și tot ce ai de dovedit/lămurit. Apoi, când celălalt a emis mesajul, tu ai ocazia să te aperi sau să răspunzi  clar și sigur pe tine.
Ești pretențios                                                                              
S-ar putea spune că aceasta este o caracteristică negativă a ta, Capricornule, dar nu poate fi negativ faptul că ceri mult de la propria persoană,  că îți dorești să dai tot ce e mai bun în tine. Dacă vorbim despre cei din jur, atunci lucruri se schimbă, dar nu foarte tare. Atâta timp cât oferi tot ce ai mai bun, când acorzi atenția și importanța cuvenită, este perfect în regulă, să ceri  și/sau să aștepți același lucru și din partea celorlalți.
Ești perseverent și tinzi spre performanță
În momentul în care ratezi sau nu reușești să obții rezultatele dorite, scade încrederea în sine, dar niciodată nu îți exteriorizezi suferința. Ai învățat din această lecție de viață, iar acum știi că orice rezultat e mai bun decât să nu faci nimic. Perseverezi de fiecare dată, și chiar dacă nu-ți dai seama, faci pași mici și siguri spre reușită. Atitudinea ta este demnă de toată lauda.
Ești introvertit
Deși ai putea fi un model pentru mulți, preferi să fii retras, să vorbești puțin, când trebuie, și doar dacă este absolut necesară opinia ta. Nu te interesează să ieși în evidență, scopul tău este doar să faci tot ce trebuie. Nu vânezi laude sau recompense pe care nu le meriți. Esti adeptul relațiilor colegiale cu cei de la serviciu, nicidecum nu te afli într-o permanentă competiție cu aceștia.
Ești iubăreț și foarte tandru
În relația de cuplu acorzi foarte multă atenție persoanei iubite, îi dovedești des cât de mult o iubești, o prețuiești, dar și faptul că alături de ea.. te simți fericit și împlinit pe deplin. Mângăierile, sărutările și alte gesturi tandre vă ajută să mențineți flacăra iubirii mereu aprinsă.
Ești indiferent
Asta se mai spune despre tine ca fiind o a doua trăsătură mai puțin plăcută în ceea ce te privești. Sigur, indiferență, ca atare este un defect, dar în cazul tău nu astfel se pune problema.  Tu acorzi importanță doar lucrurilor care te interesează cu adevărat, iar aspectelor care nu te privesc, nu au legătură cu tine și nu influențează în niciun fel, afli despre ele – momentul de atenție la atât se rezumă, iar apoi îți vezi de treabă.
Ești respectabil
În privința respectului, tu ești tipul de persoană care acordă respect tuturor, fără niciun fel de problemă. Simt respect din partea ta, atât șefii, colegii, cât și necunoscuții de pe stradă sau mijloace de transport în comun, amicii, persoanele în vârstâ. Tot despre respect vorbim și atunci când se pune în atenție anumite reguli, legi sau termene limită.
Ești loial
Loialitatea de care dai dovadă tu, încântă pe toată lumea. Nu-ți abandonezi niciodată planurile, promisiunile, proiectele și nici persoanele dragi atunci când au nevoie de tot sprijinul tău în anumite situații dificile.
Ești  întotdeauna sincer
Oricât de mult ar durea preferi sinceritatea, iar tu.. ești sincer la rândul tău. Adevărul doare, iar sinceritatea poate fi egalată uneori cu ideea că vrei să rănești. Dar nu este deloc așa. Consideri că o minciună poate răni mult mai profund decât adevărul aflat. Și oricum, știi mereu cum să încurajezi pe celălalt și ce să-i spui ca să nu se simtă rușinat.
Ești fidel
Nu ți-ai înșelat niciunul dintre partenerii de cuplu. Și nici nu ai de gând să o faci vreodată. Adeptul sincerității absolute,  Capricornul va încheia mai întâi relația ce-i aduce nefericirea și suferința. Abia apoi va intra într-o nouă poveste de iubire. Nu joacă dublu, căci știe cât de mult poate suferi, atât el, cât și partenerul.
Ești echilibrat
În luarea unei decizii nu te arunci în necunoscut, fără să iei în calcul toate avantajele și dezamavantajele, posibilele riscuri și beneficii. Nu-i rău deloc să pui în balanță  fiecare aspect important, să-ți asculți intuiția și să iei cea mai bună hotărâre în funcție de nevoile sufletului tău.
Ești iubitor de natură
Îți plac plimbările, călătoriile sau ieșirile la aer curat. Gașca ta de prieteni știu cât de mult iubești muntele și aerul proaspăt. Te încarci cu energie pură, doar explorând locurile necunoscute. Visezi să ai o casă în mijlocul pădurii, dacă s-ar putea. De fiecare dată îți este foarte greu să te întorci în oraș - unde natura este poluată și fără pic de verdeață.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Știu cum să manipuleze ca să obțină ce vor

Sfaturi pentru o viață mai ușoară funcție de zodie